EPISCOPUL AUGUSTIN KANDIOTUL, MITROPOLIT DE FLORINA (GRECIA): DESPRE PAPISM
„Dupa cum Proorocii au vazut, Apostolii au învatat, Biserica a primit, Dascalii au dogmatizat, lumea împreuna a judecat… Aceasta este Credinta Apostolilor, aceasta este Credinta Parintilor, aceasta este Credinta ortodocsilor, aceasta Credinta a întarit lumea!” (din Sinodiconul Duminicii Ortodoxiei)
(Retiparita dupa reeditarea speciala a Sf. Manastiri a Sfântului Augustin din Florina, Pazitori, privegheati!, care a circulat în martie 2001)
Întru slava neprihanitei noastre Ortodoxii si întru apararea fratilor nostri întru Hristos de lupii cei rapitori de suflete
– Parintele Augustin Kandiotul propovaduind pe când era predicator –
Despre papism
(Omilia este transcrisa dupa o banda magnetica; ea a fost rostita în sala Asociatiei „Trei Ierarhi” din Atena, Menandrou 4, Duminica 28-6-1959, seara)
Va voi spune adevarul. Nu va voi lingusi. N-aveti decât sa plecati toti si sa ramâna stranele goale. Nu-mi pasa. Am o plângere împotriva voastra a tuturor. Pentru ca nu sunteti aproape de predicatorii care se lupta. Îi parasiti si ramân singuri strigând si tipând pe aceste ruine ale patriei.
Iau un cântar si cântaresc, iau cântarul Ortodoxiei si vad ca cel mai rau din toate relele, pentru mine, este ceea ce nu a adus nici o tulburare sufleteasca în poporul elen. Este un lucru despre care nu a scris nici un periodic religios. Este lucrul fata de care doarme întreaga Ierarhia noastra. Este sarutarea mâinii papei*.
– Sarutarea mâinii papei?
– Desigur. Aceasta este mai rau decât toate. Eveniment nemaivazut pentru patria elena.
– Cui le spui acestea, Augustine? La munti, la vagauni, la morminte? Greseala. Cui vorbesc? Copiilor Ortodoxiei vorbesc?
Va spune cineva:
– Of, of! ne-a adunat popa ca sa ne vorbeasca despre sarutarea mâinii papei! Un purece în paie! Întârziat predicator. În urma cu secole se afla.
Sarutarea mâinii
Nu este nimic sarutarea mâinii papei? Cine esti tu care o zici? Asta ne-a mâncat: „Asta nu-i nimic, cealalta nu-i nimic”. La urma ce va ramâne?
Stiti cu ce seamana asta? Ca si cum as lua cutitul si ti-as taia urechea, si tu sa zici: Asta nu-i nimic. Sa-ti tai si nasul si sa zici: Nu-i nimic. Sa-ti scot cu clestii carnurile si nervii si sa zici: Nu-i nimic. Sa-ti scot perii [capului] si pielea si orice altceva din care este constituit omul, si sa spui: Nu-i nimic. La urma ce va ramâne din trupusorul vostru? Doar scheletul; hidos lucru si respingator. Asa deci? Asta nu-i nimic, cealalta nu-i nimic. La urma va ramâne un schelet si un lucru prin care sa sufle vântul – Ortodoxia.
Cine esti tu falsule teolog si falsule preot si falsule episcop din secolul 20, care îmi spui ca nu este nimic sarutarea mâinii papei? Vino aici în fata, ca sa discutam clar si pe sleau.
Daca nu-i nimic, iubitule, sa iei radiera pe care o tine diavolul si sa deschizi Istoria si sa stergi „ispravile” papei – daca poti sa le stergi. Dar daca mâna ta poate sa le stearga, mâna mea tremura si nu le sterge. Sa mergi apoi în biserica si sa rastorni icoanele: a Sfântului Atanasie, a Sfântului Ioan Damaschin, a Sfintilor Fotie, Ghenadie, Grigorie Palama, Cosma Etolianul, ale tuturor acestor sfinte chipuri, si sa le dai foc – daca vei putea sa le dai foc; pentru ca toti acestia s-au luptat împotriva papismului (romano-catolicismului). Si dupa ce le vei sterge pe toate acestea, sa stergi si sarbatorile tuturor acestor sfinti. Si dupa aceea sa-mi spui ca nu-i nimic sarutarea mâinii papei.
Vrei explicatii? Foarte bine. Eu îti voi explica în seara asta în putine cuvinte si…
De ce nu suntem de acord cu papa?
Daca va veti întâlni cu un catolic[1] care îsi lauda „biserica” sa – dreptul lui!, voi sa-i spuneti un cuvânt: Scurtul psalm aliluia. Voi, catolicii, judecati Biserica Ortodoxa si spuneti ca „biserica” voastra este prima si ca noi suntem în înselare. O întrebare vreau sa va pun, „sfintilor” catolici:
Va dam sfintele noastre carti, Ceaslovul, Mineiele, toate cartile Bisericii noastre, sa le cititi o luna si un an. Si dupa ce le-ati citit, daca puteti, sa ne gasiti si sa ne dovediti ca noi am adaugat sau am scos macar o iota. Neprihanita noastra credinta nu primeste nici adaugare, nici ajustare (scoatere). Ea este ca si Acropole[2].
Spun [oamenii] ca Parthenonul este un lucru perfect si nu este permis nici sa adaugi ceva peste el, nici sa scoti ceva. Dupa cum asadar în Parthenon nu se permite unei mâini profanatoare sa adauge sau sa scoata ceva, asa si Ortodoxia noastra este Parthenonul Duhului, este monument desavârsit si nemuritor; si nu poate nimeni sa adauge sau sa scoata ceva!
Asadar, puteti voi, catolicilor, sa ne dovediti, ca noi ortodocsii am adaugat sau am scos macar o iota din credinta pe care ne-au predat-o Apostolii si Parintii Bisericii?
În timp ce catolicii nu pot sa ne dovedeasca ca noi în marea comoara a Ortodoxiei am adaugat sau am scos ceva, noi însa putem sa le dovedim, ca ei au si adaugat si au si scos multe. Cum?
Filioque
Mai întâi de toate au luat desavârsitul Simbol al Credintei noastre, pe care l-au alcatuit Parintii la Sinoadele Ecumenice, la primul din Niceea si la al doilea din Constantinopol, si a adaugat catolicismul[3] celebrul „Filioque”, care este un cuvânt latin si înseamna „si de la Fiul”.
Adica, mai clar. Noi în Dumnezeire recunoastem o singura cauza si nu doua cauze. În Dumnezeire cauza este Tatal si din aceasta cauza se naste Fiul si se purcede Duhul Sfânt. Catolicii, acolo unde Simbolul Credintei zice „… Care de la Tatal purcede”, au adaugat: „si de la Fiul”, [cuvinte] care nu au existat nicaieri în primele veacuri.
Si chiar însasi „biserica” papala sub Leon al III-lea, pe la anul 830 d.Hr., a condamnat aceasta adaugire. Dupa cum în Atena, deasupra Areopagului, pe o placa de arama este scrisa cuvântarea Apostolului Pavel, asa si la Roma: Leon al III-lea a poruncit sa se scrie pe doua placi de argint Simbolul Credintei. Pe o placa, cu litere de nesters, a scris în greceste, iar pe cealalta, în latineste, fara aceasta adaugire, fara „Filioque”. Si a poruncit ca aceste placi sa se puna în afara portii Vaticanului.
Însa sa adaugi ceva în simbolul Credintei noastre sau sa scoti este erezia care a doborât „biserica papala” în cercul ereziilor condamnabile.
În loc de afundare, stropire
Dar nu este numai asta diferenta, nu este numai „Filioque”. Sunt si altele, nu ma voi referi astazi la toate si nu voi face analiza diferentelor noastre cu „biserica” papei. Doar putine va voi spune.
Alta diferenta este ca: noi botezam copilul tot în cristelnita, în asa fel încât întreg trupul lui, si capul sau, macar pentru o clipa, sa se afunde în apa. Ceea ce fac câtiva preoti si nu afunda capul în apa, nu este botez. Trebuie ca întreg trupul, întreg omul, sa se îngroape în apa, în cristelnita, ca sa fie botezat ortodox. Da, acesta este botezul. „În numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh”. Ei, popii catolici nu afunda copiii, ci îi stropesc.
Doar ostie
A treia diferenta: Noi ortodocsii dupa o veche traditie, cu toate ca suntem pacatosi si nevrednici, ne împartasim cu Trupul si cu Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Catolicii nu se împartasesc cu amândoua. Se împartasesc doar cu „trupul”, doar cu ostia, fara „cinstitul sânge”.
Sunt si alte multe diferente care ne despart, însa cea mai importanta este „Filioque”.
Nu ne întelegem în ceea ce priveste botezul, nu ne întelegem în ceea ce priveste Simbolul Credintei, nu ne întelegem însa nici în ceea ce priveste modul de administrare a Bisericii.
Trei sunt diferentele noastre din punct de vedere administrativ. Nu ne întelegem în ceea ce priveste „dreptul la apel“, nu ne întelegem în ceea ce priveste „infailibilitatea” (negreselnicia papei) si în cea ce priveste „primatul”.
„Dreptul la apel”
Ce sa însemne „dreptul la apel”? Papa, zice, are „dreptul la apel”. Am s-o v-o spun simplu.
Când exista un diferend de natura politica sau economica între doi oameni, merg la judecatoria de pace ca sa-si rezolve diferendul. Si când judecatoria de pace nu poate sa rezolve diferendul, se duc la tribunal: fac apel. Si când nici tribunalul nu poate, se duc la Curtea de Apel. Si când nici Curtea de Apel nu poate sa rezolve diferendul, ajung pâna la Areopag. Si acolo stop. A spus-o Areopagul. Nu exista altul.
Asadar, dupa cum pentru neîntelegeri exista „Apelul“[4], adica de la un tribunal mai mic ajungem la unul mai mare, într-un mod asemanator, pentru neîntelegerile religioase, exista „dreptul la apel”, aceasta scara gradata. Adica: atunci când exista vreo neîntelegere, vom merge la preot. Când preotul nu poate sa rezolve neîntelegerea noastra, care va fi totusi o chestiune de natura duhovniceasca (nunta, divort s.a.), vom merge la episcop. Când episcopul nu poate sa dezlege neîntelegerea noastra, vom merge la arhiepiscop[5]. Daca nici arhiepiscopul nu poate sa dezlege neîntelegerea noastra, vom merge la Sfântul Sinod, care este alcatuit din 12 sau 15 sau 20 de membri – nu are importanta numarul. Si când Sfântul Sinod nu poate sa dezlege neîntelegerea noastra, vom merge la Sinodul Local. Si când si Sinodul Local nu poate sa o dezlege, atunci este Sinodul Ecumenic. Dincolo de Sinodul Ecumenic stop. Sinodul Ecumenic este într-un oarecare fel Areopagul.
Ce spun catolicii? A, spun: Mai sus de Sinodul Ecumenic este papa! Si daca nu este papa în cadrul Sinodului Ecumenic? Nu exista Sinod Ecumenic!
Mai presus de Sinoadele Locale si Ecumenice îl au pe papa.
Un astfel de regim noi nu cunoastem. Pe ce întemeiaza catolicii asta? Cum au dat unui om o astfel de autoritate? L-au transformat într-un fel de Dalai lama al crestinismului.
„Infailibilitatea”
Îl considera apoi pe papa infailibil. Ce este infailibilitatea?
Aveti putina rabdare pâna vom trece de aceasta tema dogmatica. Eu va dau arme, va înarmez, ca sa puteti sa va razboiti cu catolicii.
Spun ca, atunci când papa este în scaun, are pe Sfântul Duh monopol si orice spune din scaun este adevarat.
Aceasta teorie este falsa, pentru ca noi în crestinatate una gândim: ca oameni suntem si toti gresim. Suntem oameni si toti gresim. A te rataci este omeneste. Doar unul nu a gresit niciodata. Doar Domnul nostru Iisus Hristos si Sfânta Biserica împreuna cu Sinoadele ei Ecumenice. Persoana nu este niciodata infailibila. Este gresita aceasta teorie.
Dar de vreme ce voi spuneti ca papa nu greseste, atunci sa deschidem cartea Istoriei sa vedem. Ar trebui ca, din vremea în care a aparut Biserica, nici un papa sa nu fi gresit. Ce zice Biserica? Nu au gresit papii?
Deschidem Istoria si vedem ca Sinodul al saselea Ecumenic a condamnat si a anatematizat un eretic. Pe cine? Vreun preot? Vreun calugar? Nu. Pe cine? Pe papa Honorius l-a condamnat si l-a afurisit, pentru ca a rostit blasfemii si lucruri eretice împotriva lui Iisus Hristos.
Unde este deci „infailibilitatea” (negreselnicia)?
Si doar pe papa Honorius l-a condamnat Sinodul al saselea Ecumenic? A condamnat si alti papi. L-a condamnat pe Iulius, l-a condamnat pe Niverio, l-a condamnat – pe care altul credeti? Aaaaa, pe unul înfricosator…
Hai, catolicule, tu care te lauzi ca papa este infailibil, hai aici sa-ti arat papi eretici, care au devenit stâvuri ale diavolului! Hai, ereticule, sa-ti arat ca sa te mândresti cu papii tai! Hai sa vezi unul…Mai, mai, mai!
Acest papa se numeste Marcel. În timpul lui Diocletian, când pâna si copiii si pruncii deveneau mucenici, în Roma, un papa, Marcel, când l-au amenintat, s-a dus si s-a închinat idolilor Afroditei si a jertfit si s-a lepadat de crestinism. S-a facut apostat si idolatru, ca sa-si salveze trupul. Asadar, unde este infailibilitatea papei?
Apoi, deschidem Istoria si ce vedem? Cincizeci de papi – auziti? Nu unul, cincizeci de papi – au semnat decrete. Ce decrete? Mai, mai! Trebuie ca aceasta Roma sa verse un fluviu de lacrimi ca sa spele pacatele papilor. Cincizeci de papi cu creionul rosu au semnat condamnarea la moarte a mii de oameni, deoarece nu se închinau papei. Este înfricosatoarea epoca a “Sfintei” Inchizitii, care îngrozeste duhul omului, si trebuie, dupa cum am spus, sa verse multe lacrimi catolicii ca sa spele pacatele papilor. Si apoi ne spuneti ca papa are „infailibilitatea”.
Dar nu au gresit numai în dogma papii. Au gresit si în ceea ce priveste moravurile. Avem aici un papa care s-a dus în munti si o facea pe tâlharul. În aceste zile a circulat o carte – mai, mai!, eu cel putin nu sunt de acord, o condamn. Are titlul „Papa Ioan al XXIII-lea” si a scos-o un publicist oarecare.
Acest papa, Ioan al XXIII-lea, prin marile urgii pe care le-a facut în Roma, l-a întrecut pe Nero, l-a întrecut pe Sardanapalo, pe sub rasa si sub tiara sa papala. Atât de mult a pacatuit, încât ce au facut viclenii papi? Desi acesta a fost papa 4-5 ani, catolicii au luat radiera si l-au sters din catalog. L-au sters si nu apare nicaieri. Este o persoana istorica, a avut activitate si a facut ce a facut, dar dupa aceea catolicii, pentru ca au teoria „infailibilitatii”, l-au sters.
Iar pe actualul papa (1959), când a devenit papa, l-au întrebat: „Ce nume vrei sa-ti puna?”, si spre a sa cinste, desigur, a zis: „Eu vreau sa iau numele celui mai pacatos papa al veacurilor; vreau sa iau numele lui Ioan al XXIII-lea”. Astfel credea ca va putea sa stearga înfricosatoarele pacate si crime pe care le-a facut acela. Actualul papa are acelasi nume (Ioan) si acelasi numar (al XXIII-lea) pe care le-a avut acel criminal care a înscris în istorie o pagina neagra si respingatoare.
Asadar, când avem de-a face cu astfel de fapte, voi îmi mai vorbiti despre infailibilitate? Unde-i „infailibilitatea”?
„Primatul”
Nu cadem de acord în ceea ce priveste „dreptul la apel”, deoarece papa nu este mai presus de Sinodul Local si Ecumenic. Nu cadem de acord nici în ceea ce priveste teoria ca papa este infailibil (fara greseala). Dar pe ce se întemeiaza infailibilitatea papei? Pe „primat”. Ce vrea sa însemne primatul?
„Primatul” acesta se întemeiaza pe o rastalmacire sau mai degraba pe o falsificare a unui text din Sfânta Scriptura. Pentru ca toate ereziile se întemeiaza pe texte ale Sfintei Scripturi falsificate si rau interpretate.
Au gasit deci ei un text din capitolul 16, versetele 13-18, din Evanghelia dupa Matei. Acolo zice ca a luat Hristos pe ucenicii Sai în pustiu si sub stele, în noapte, le-a pus cea mai mare întrebare:
„Cine zic oamenii ca sunt?”.
Acum, zice, când umblam prin sate si pe câmpuri si prin cetati, ce zic oamenii despre Mine?
Vedeti, Hristos se intereseaza. Noi zicem:
„Nu ma intereseaza”.
Gresesti. Hristos însusi se interesa ca sa afle ce zice poporul despre El.
Le pune asadar ucenicilor cea mai hotarâtoare întrebare:
– „Cine zic oamenii ca sunt?”, ce zice poporul despre Mine?
– Unii zic despre Tine – raspund ucenicii – ca esti Ioan Înaintemergatorul, altii ca esti Ilie, Ieremia, iar altii Isaia.
– Voi, cei doisprezece, zice, ma intereseaza, ce idee aveti despre Mine? Ma intereseaza ce idee are poporul, dar mai înainte de toate ma intereseaza ce idee aveti voi cei doisprezece.
Atunci Petru cel înfierbântat, corifeul Petru, se ridica si spune:
– „Doamne, Tu esti Fiul Dumnezeului Celui viu”.
Iisus a fost miscat si în tacerea noptii a zis:
– Ceea ce ai spus, Petre, nu om ti-a descoperit-o”, nu ai învatat-o în scoli teologice, „nu trup si sânge ti-a descoperit tie aceasta”, un om oarecare. Aceasta ti-a descoperit-o Cerul, Duhul Sfânt, Parintele meu cel Ceresc. „Si îti zic tie: ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui pe ea” (Matei 16:18).
Cuvinte vesnice! Nu exista cântar sa le cântarim.
Vin acum catolicii papistasi si ce zic? Toate acestea le rastalmacesc. Ce a zis Hristos? „Tu esti Petru”. Nu a zis Hristos „pe tine, Petre”, deasupra ta, pe Petru voi zidi Biserica. Nu. Ce-a zis? A zis „pe piatra”. Pe care piatra? Deschidem Scriptura si vedem ca celalalt apostol corifeu, Pavel, Îl numeste „piatra” pe Hristos: „iar piatra”, stânca, „era Hristos” (I Cor. 10: 4). Ai vazut cum este stânca în mare? Cad valurile deasupra ei, dar ea ramâne neclintita. Sunt dintr-o insula si stiu ce înseamna stânca. Sunt câteva stânci care au trecut de 100, 200, 1000, 3000 de ani, si vezi aceste stânci neclintite. Spumega valurile si se sparg de stânca, dar ea nimic.
Exista o stânca neclintita, si deasupra ei este o biserica. O cruce arunca raze de lumina în cele patru zari, iar noaptea un far lumineaza marea. Este stânca veacurilor, de care toate ciocanele diavolului se vor sparge si nu vor putea nici cel mai mic rau sa-i faca. Nu vor putea sa stânjeneasca Piatra veacurilor. Iar Piatra veacurilor nu este papa. Este o blasfemie sa spuna cineva asta. Piatra veacurilor este Domnul nostru Iisus Hristos, pe care voi, copii ai elinilor, laudati-L si preaînaltati-L!
Iata blasfemia catolicilor papistasi! Omul nu este piatra; piatra este credinta, neclintita credinta ca Iisus Hristos nu este doar om, ci este a doua Persoana a Sfintei Treimi. „Aceasta este credinta ortodocsilor”, aceasta credinta mântuieste lumea.
Pe aceasta denaturare se sprijina catolicii.
Prinde un catolic[6] si spune-i: Pe ce sprijiniti aceasta? Si îti va raspunde:
Petru a mers la Roma si pentru ca a mers la Roma trebuie ca urmasii lui sa aiba autoritate peste Biserica întreaga…
Dar ia stai! Petru numai la Roma a mers? A mers si la Ierusalim. A mers si în Antiohia. A mers si în alte cetati. Asadar, oare trebuie ca si ceilalti episcopi sa spuna aceleasi? Si episcopul Ierusalimului sa vrea „primatul”? Ei, nu chiar asa.
Asadar, este gresita ideea despre „primatul” papei.
Apoi si înca ceva. Petru când traia nu avea „primatul”.
Dar sa presupunem ca acest lucru este adevarat si ca Petru este stapânul Bisericii. Însa nu sta. De ce? Care dintre voi o va spune? Raspunsul este în Sfânta Scriptura. (Ar trebui sa facem lectii speciale; acum, acestea le spunem „zvârlind trestia“[7]).
Asadar, atunci când s-a ivit o neîntelegere asupra temei „taierii împrejur”, atunci a avut loc primul Sinod, numit Sinodul Apostolic. S-au adunat toti Apostolii. Apostolul Petru avea o parere gresita, pe când Apostolul Pavel avea parerea cea corecta. Si Pavel l-a mustrat pe Petru. Si Petru n-a zis: a mea este adevarata. Nu. „Al meu” si „al tau” nu exista la oamenii sfinti! Voia lui Dumnezeu, voia cerescului Parinte, aceasta este parerea[8] cea nemuritoare. Si atunci Petru s-a supus si a spus ca adevarul este cu toti apostolii. Si a semnat si Petru. S-a supus, a cedat dreptul sau în favoarea adevarului acestui Sinodului local Apostolic.
Si totusi papa nu se lasa. El, piulita cea pisaloaga.
Eu sunt dintr-o insula care are catolici si de mic ma preocup cu temele acestea. Si la Gimnaziul din Siros, unde mergeam, aveam ca profesor un francez pe nume Sigala, episcop al catolicilor. Si de sus, de la catedra, mereu ne arunca vorbele ce-i conveneau, pentru ca voia sa ne faca papistasi (catolici) – si eram atunci copii mici.
Auzi colo, stat grec sa aiba în gimnaziu profesor catolic, ca sa ne faca papistasi (catolici)!
Nu se schimba ei. Piulita lor cea pisaloaga. Si acolo insista. Stiti cât insista?
Auzi ce idee au despre papa. Au scos un canon catolicii papistasi si zic:
Cel ce nu primeste ca mai presus de Sinodul Ecumenic este papa, cel ce nu primeste ca papa este urmasul apostolului Petru, cel ce nu primeste ca papa detine cheile raiului, cel ce nu-l considera pe papa mai presus decât toti, acesta, zic în actele lor, sa fie afurisit de acum si pâna-n veac!
Doi de „Tatal nostru…”
Auziti ce altceva au descoperit:
Când facem rugaciune, noi spunem „Tatal nostru…”, dupa cum ne-a învatat Hristos (Matei 6, 9-13). Un singur „Tatal nostru” avem.
Spunem: „Tatal nostru, Carele esti în ceruri…”. Tatal nostru, Tu care esti deasupra galaxiilor si stelelor si toate le chivernisesti, Dumnezeule, arunca o privire spre noi viermii pamântului. Si vierme este si papa si noi toti.
Catolicii l-au schimbat. Si ce zic ei? Auzi colo lucruri. Au descoperit o rugaciune, care are doi de „Tatal nostru”! Doi de „Tatal nostru” au catolicii. Unul catre Tatal cel ceresc si unul catre cel pamântesc. Si sunt calugarite care cad jos în nas toate, ca niste gainuse, saruta fata pamântului si se roaga papei. Si îi zic papei rugaciunea lor: „Tatal nostru, Carele esti pe pamânt”! Trebuie sa fi vazut aceasta înfricosatoare priveliste. Sa cada calugaritele jos si sa-i spuna papei: „Tatal nostru, Carele esti pe pamânt”.
Noi ne plecam genunchii doar înaintea Tatalui ceresc, iar înaintea omului nu ne plecam genunchii. Catre Tatal ceresc spunem „Tatal nostru, Carele esti în ceruri…”.
Crucea cu… patru degete
Si altceva au descoperit acestia. Ia auziti:
Noi ortodocsii, câti suntem ortodocsi, facem semnul crucii. Ridicam unite cele trei degete ale noastre sus, la frunte, deoarece din stelele cele dintru înaltime a venit Hristos, ca vulturul care zboara. Coboara, coboara, coboara si atinge jos pamântul. Apoi coborâm mâna si o punem la pântece, ceea ce înseamna ca Hristos a venit jos pe pamânt si S-a nascut din curatele sângiuri ale Preacuratei Fecioare. Apoi o punem la dreapta, care îl însemneaza pe tâlharul din dreapta, si spunem împreuna cu el: „Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni întru Împaratia Ta” (Luca 23: 42). Si apoi o punem la stânga, ca si cum am spune: Nu ma zvârli în iad, în focul cel vesnic. Aceasta este rugaciunea noastra. Facem crucea noastra ortodox, nu modern si emancipat.
Crestinii secolului 20 se rusineaza sa-si faca cruce. Doamna mea, Hristos nu s-a rusinat sa se rastigneasca, si tu te rusinezi sa-ti faci cruce?…
Catolicii îsi fac cruce cu patru degete. Cu primul, în numele Tatalui. Cu al doilea, în numele Fiului. Cu al treilea, în numele Sfântului Duh. Si cu al patrulea, în numele papei.
Întelegi? Întelegi asta? L-au facut pe papa idol, l-au facut Dumnezeu!
Idolul papa
Eu, când vad acestea, mintea mea se duce la profetii. Cititi capitolul al doilea al celei de-a doua Epistole catre Tesaloniceni si veti vedea ca vorbeste despre un oarecare om, de „fiul pierzarii”, pe care îl vor lua pe umerii lor si îl vor ridica, îl vor ridica, îl vor ridica foarte sus, ca liftul. Si vor înalta tronul lui mai sus de episcopi, de mitropoliti si arhiepiscopi si patriarhi. Si îl vor aseza în biserica lui Dumnezeu „ca pe Dumnezeu” (II Tes. 2: 4). Si va cadea în nas sa i se închine întreaga lume.
Asadar, când le vad pe calugarite sa cada în nas si sa spuna „Tatal nostru, Carele esti pe pamânt…”. Când vad ca îl fac pe papa idol si îl îndumnezeiesc – „Sa nu-ti faci idol”, zice Sfânta Scriptura (Iesire 20: 4) – atunci zic: Au dreptate acei tâlcuitori, care au tâlcuit Apocalipsa si au zis ca se întelege papa.
Cititi deseara acasa capitolul 13 din Apocalipsa. Capitolul 13 din Apocalipsa spune ca: vor iesi doua fiare. O fiara va fi mai rea decât cealalta. O fiara va fi o amestecatura dintre urs, leopard si leu (vezi Apoc. 13: 1-2); si cutremur si frica va cadea pe pamânt. Aceasta fiara va iesi din mare. Din care mare, Marmara? Taine! Dumnezeu sa pazeasca lumea. Pe aceasta o va mânca valul cel din adânc.
Dupa aceea va iesi o alta fiara de pe uscat. Aceasta va parea blânda si nobila. Va avea cornite de miel, dar în spatele mielului va fi un lup mare si cenusiu (Idem 13: 11). Si va face mare rau lumii. Si ea va avea un numar straniu, „666? (Idem 13: 18), adica puterea sa aritmetica va fi 666…
Dar las aceasta teorie, care este latura religioasa a temei, si iau latura nationala.
Latura nationala
Suntem elini, ne iubim patria? Nu-mi spuneti! Va rog! Ati citit în istorie ca sa vedeti ce a facut papa acestui stat elen izolat?
Urgia urgiilor. Nu zic despre actualul papa. Veti plânge, va veti smulge perii capului, vi se va ridica pielea, daca va voi povesti ce au facut papii.
Ce-au facut? Lucruri înfricosatoare. Cu cruciadele (1204 – n.tr.), în biserica Sfintei Sofia, nici Mahomed nu a facut urgiile pe care le-au facut ei. Mahomed a intrat în Sfânta Sofia si a stat cu atentie si a spus: „Cât de înfricosator este locul acesta!”. A oprit junghierea în biserica. Acestia ce au facut? Câte au facut nu se zic. Trebuie sa iasa afara copiii mici pentru a spune ce au facut…
Au bagat în biserica Sfintei Sofia mulari. Si au luat toate cele de diamant ale bisericii.
Câti dintre voi ati fost la Venetia, ati vazut biserica cea mai frumoasa din Venetia, care este Sfântul Marcu. Are niste porti de o mare valoare artistica. Sunt toate sculptate în bronz si argint. Aceste porti însa nu sunt italiene. Sunt portile Sfintei Sofia, pe care le-au luat acestia si le-au mutat acolo, la Sfântul Marcu.
Asta, una. Apoi alta, a carei amintire este mai aproape. Câtiva batrâni cu parul alb îsi vor aminti.
Nu si-a revenit sarmana Elada din ’22 când a primit la sânul ei 2 milioane de copii ai ei, izgoniti din Asia Mica ca puisorii, vânati de ulii satanei. Nu si-a sters înca lacrimile sale si în 1923, armata Italiei a venit în afara Kerkirei si a trimis ultimatum. Comandantul de flota, cu vapoarele si cu tunurile status-quo-ului papal, prin intermediul aparatului de emisie-receptie a trimis de la nava sa amiral ultimatum primarului Kerkirei cu porunca:
– Sa fie coborât din fortareata steagul elen. Aveti termen un sfert de ora. Dupa un sfert de ora va începe bombardarea.
Nu a fost coborât steagul elen, si au început sa traga cu tunurile. Au ucis necombatanta multime a Kerkirei. Au ucis sute de elini, pentru ca nu au vrut sa coboare steagul elen cel alb-albastru. Astfel a avut loc debarcarea cotropitorilor în insula.
Au iesit din vapoarele lor „vitejii” Romei, au iesit marinarii ei cu sabiile lor si s-a umplut cheiul. Kerkireii s-au închis în casele lor, au închis si ferestrele lor. Nici un kerkireu nu exista. Stiti cine s-a dus pe chei si i-a primit cu flori? Doar Episcopul catolic cu popii catolici.
Si în anii ’40-’41, când au venit avioanele din Italia si au bombardat Patra de s-au umplut trotuarele de sânge, catolicii din Patra s-au suit pe acoperisuri si-i salutau „îngereste” pe prietenii lor.
Dumnezeu sa ne pazeasca de lucrurile catolicilor papistasi.
Luptele lui Marcu Evghenicul
Dintotdeauna papii sunt vicleni, sunt vulpi si exploateaza nevoia acestui neam nenorocit. Când Bizantul se clatina de taifunul mahomedanismului si avea nevoie de ajutor, papa a spus împaratului Ioan Paleologul:
– Vrei ajutor?
– Vreau.
– Sa-l aduci la Roma pe patriarh si vreo 25 de teologi, preoti, diaconi, monahi. Sa faceti un acord si astfel îti vom da ajutor.
Nefericitul Ioan Paleologul a umplut o corabie cu teologi, monahi, episcopi si patriarhul Iosif si dupa patru luni au ajuns în Apus, la Ferrara si la Florenta. Si ce s-a întâmplat acolo?
La fagaduinta papei ca va ajuta razboitul Bizant împotriva dusmanilor credintei, Ioan Paleologul a zis: Sunt de acord si primesc unirea. A facut o „tumba” si a sarutat papucul papei. Dupa aceea, au venit alti mitropoliti, monahi si teologi, si ei s-au supus. Toti s-au supus si unul dupa altul au semnat unirea.
Unul singur nu a semnat. Eroul cel nemuritor, care a tinut întreaga Ortodoxie pe umerii sai, Marcu Evghenicul, a carui pomenire este vesnica.
– Nu semnez, zice. Nu tradez cele cuvioase si sfinte ale Ortodoxiei. Ortodox m-am nascut, ortodox voi si muri. Papucul papei nu-l sarut. Nu ma închin idolului papei.
Nu a semnat unirea. Si a ramas singur, Atlas al Ortodoxiei.
Când s-a aflat în Rasarit ca au semnat un tratat de unire, s-a ridicat întreaga Cetate. De atunci nu au trecut multi ani si…
Începe lupta
Aici acum trebuie sa ma opresc, sa ma duc în chilia mea si sa plâng, ca un om pacatos ce sunt. Pentru ca stiu foarte bine ca voi nu sunteti luptatori. Eu predica nu o fac ca sa va multumesc, ci pentru ca vreau sa deveniti luptatori ai Ortodoxiei. Daca nu deveniti luptatori, nu puteti fi de folos..
Deci, ce sunteti? Luptatori sau doar ascultatori si admiratori?
De aici începe lupta. Nu vorbesc din imbolduri politice, altceva. Dumnezeu care ma aude îmi este martor.
Îngeri si Arhangheli, Apostoli si Parinti, Cuviosi si Mucenici, mai-mari si corifei care ma auziti, adresez un energic protest din aceasta postura, ca aceasta fapta a sefului statului este împotriva credintei noastre ortodoxe si constituie tradare a Ortodoxiei noastre!
Cunosc foarte bine, ca în acord cu Constitutia pe care o accepta toti elinii, pentru tot ce face regele, toata saracimea [lexical] suntem responsabili; unul este iresponsabil: regele elinilor.
Nu voi examina acum daca este vinovat sau nu. În orice caz, regele, în mod legal, conform Constitutiei, este iresponsabil. Responsabilitatea pentru tot ce face o au cercurile politice ale patriei noastre, dar mai întâi de toate responsabilitatea o au cercurile religioase…
Doresc ca fiecare dintre voi sa nu fie doar ascultator si admirator, ci sa fie si luptator al unei lupte cinstite pentru credinta noastra ortodoxa.
Nimeni nu a protestat
Asadar, daca avea loc aceasta vizita si sarutarea mâinii papei înainte cu 50 sau cu 100 de ani, s-ar fi rasculat întreaga Elada. Acum nimeni nu a protestat.
Mi-a facut impresie un periodic religios, care are o mare influenta în poporul elen: nu a înfierat faptul sarutarii mâinii, ci tot ce a observat a fost ca predica (cuvântul) papei nu a fost atât de buna.
Bravo tie – Merçi beaucoup! Stii cu ce se aseamana asta? Cu cuvântul pe care l-a zis Hristos carturarilor si fariseilor: „…[voi] care strecurati tântarul si înghititi camila!” (Matei 23: 24). „Camila” este sarutarea mâinii, „tântar” este cuvântul papei. „Camila” este sarutarea mâinii, dar asta nu o condamni. Stiu de ce nu o condamni, ci zici taciturn: Nu comentez asta, ca s-a dus un conducator ortodox, un rege, sa se închine papei. Asta nu o comentezi, dar comentezi cuvintelele papei, ca n-au avut putina „miere”. Asta nu e treaba.
Asadar, nimeni n-a vorbit.
Trebuie însa sa marturisim ca din toate ziarele din Atena, doar un singur ziar de seara a vorbit cu îndrazneala, cinstit si ortodox. Nu va spun numele lui, pentru ca daca vi-l voi spune, îmi veti face probleme, iar pe mine nu ma intereseaza latura politica, ci ma intereseaza curat [latura] ortodoxa.
Eroicul Episcop Gherman Karavanghelis
Daca avea loc acest lucru înainte cu 50 sau 100 de ani, am fi avut mari rezultate. Traia atunci un episcop, care valora cât valoreaza toti episcopii Eladei la un loc. Traia atunci Gherman Karavanghelis, ale carui sfinte oseminte le-au adus cu avionul de la Viena, iar lumea era panglica de la Tesalonic pâna la Kastoria ca sa primeasca si sa cinsteasca pe acest episcop-erou. L-au îngropat cu onoruri.
Gherman Karavanghelis a fost dintre primii care s-au luptat ca sa se dea libertate macedonenilor. A fost acela care a luat noaptea pe un disc capul lui Pavlos Melas si cu lacrimi si cu rugaciuni l-a îngropat în pamântul sfânt al Kastoriei. Gherman Karavanghelis a fost un erou al credintei si al patriei.
Am cautat în aceasta seara si am gasit o carte rara, pe care a scris-o despre papa atunci când era de 35 de ani, foarte tânar, ca episcop de Iliupolis. Foc este împotriva papei. Ce nu spune acolo împotriva acestei vulpi? Era prima carte pe care a scos-o ca episcop, ca aparator al credintei noastre ortodoxe.
Daca traia astazi Gherman Karavanghelis, vai, vai!… Si-ar fi închipuit vreodata neamul nostru eliberat, iar pe regele sau ortodox sa sarute mâna papei?
Trosnesc oasele lui Karavanghelis, acolo, în lacul Kastoriei, pentru aceasta sarutare a mâinii antihristului veacului nostru, care vrea distrugerea din temelii a credintei noastre.
Toti suntem datori sa protestam
Nu sunt profet, v-am spus-o si alta data, nici fiu de profet, ca sa profetesc cele ce au sa se întâmple aici în acest mic colt al Eladei. Doar unul din aceste semne ale vremurilor sunt dator sa exprim. Frica mea. Ma tem de viitorul patriei mele, în privinta Ortodoxiei.
Daca ne-a ramas ceva ca un diamant pretios, pentru care trebuie sa ne laudam înaintea neamurilor, este Ortodoxia noastra. Si Ortodoxia noastra este în primejdie. Nu este o figura de stil. Semnele la care ne-am referit sunt deja evidente. Are loc o oarecare subminare a plinatatii (p????µa) ortodoxe. Si mai mult decât de toate ma tem de cea de-a cincea falanga, care se alcatuieste din neamul nostru.
A cincea falanga
Dupa cum în anii hitlerismului, fascismului, în neamul nostru au existat elini-spioni ai dusmanului, asa si acum în sânul neamului nostru s-a creat cea de-a cincea falanga.
Cine este cea de-a cincea falanga? Sunt prietenii papei. Sunt niste falsi teologi, sunt niste oameni – Dumnezeu sa ne pazeasca de ei! Vine cea de-a cincea falanga peste neamul nostru ca sa distruga Ortodoxia noastra. Sunt copiii care se duc la Viena, la Roma, la Paris, la Londra si studiaza la universitati straine. Nu golesc doar portofelul parintilor lor, nici doar se distrug si se depraveaza, dar se primejduiesc si sufleteste. Si aici în Elada se primejduiesc, pentru ca saracia lor este mare. Aceasta o vad popii catolici si îi iau în case catolice, îi iau în internatele lor.
Saraci si nenorociti copii! Le arata dragoste si le dau bani, îi îmbraca si îi îngrijesc ca sa le ia diamantul, ca sa le ia Ortodoxia.
Am informatii ca multi copii, studenti, care studiaza la Roma, la Milano, la Venetia, la Viena parasesc linia ortodoxa. Si vor veni aici si vor conlucra cu unitii (greco-catolicii) si vor pune dinamita la casele lor. Vor pune dinamita ca sa distruga Ortodoxia noastra.
Aceasta a cincea falanga este cea mai trista. Tinerii care o constituie sunt tinerii Visarioni (aluzie la mitropolitul Visarion al Niceei care la falsul Sinod unionist de la Ferrara-Florenta (1438-1439) a parasit linia Ortodoxiei, a devenit latino-cugetator si în cele din urma papa l-a ridicat la rangul de cardinal – n.tr.).
Ortodoxia va învinge
Dar avem nadejde. Nu stiu care va fi sfârsitul meu. Daca sunt ortodox, voi muri…, surghiunit pentru credinta parintilor mei. Nu stiu care va fi sfârsitul meu cu limba pe care o folosesc înaintea împaratilor si nu este exclus ca aceasta predica sa fie ultima. Una însa stiu foarte bine: ca în pamânturile patriei mele exista studenti teologi, tineri care studiaza. Pe acesti copii îi jur în numele lui Hristos si al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, întru pomenirea lui Vasilie, a lui Gura de Aur, a lui Marcu Evghenicul si a tuturor Parintilor Bisericii noastre: sa lupte si vor învinge. Sa stea înaintea celei de-a cincea falange, sa-si înalte fruntile si flamurile Ortodoxiei si vor învinge.
Nu vor învinge catolicii, nici protestantii. Va învinge tabara cea ortodoxa si va ramâne Elada noastra tara ortodoxa, „preotie împarateasca, neam sfânt” (I Petru 2: 9).
Iar Domnul Iisus Hristos sa va binecuvinteze pe voi pe toti în aceasta lupta a credintei noastre. Amin.
† episcopul Augustin
Niciodata robi ai papei
„Iubitii nostri cititori! Împotriva acestei stapâniri monarhice, absolutiste, a pretentiei anticrestine a papei, se ridica constiinta ortodoxa. Împotriva planurilor semete ale Romei s-au luptat pururea-pomenitii Fotie, Kerularie, Iosif Vriennios, Marcu Evghenicul, Gheorghe Sholarios si au salvat independenta Bisericii Ortodoxe, care a fost corabia cea atot-luminoasa, adevarata arca a neamului nostru binecredincios, în zilele cele mai întunecate ale istoriei lui. În aceasta Biserica se gaseste autenticul, nefalsificatul, exactul, inalterabilul, cea mai înalta conceptie, cea mai limpede zamislire si înmormântare a nemuritoarelor idei ale crestinismului. Papismul[9] ca administratie este cancer. Ca idee este o minciuna, un mit pe care l-a plasmuit ignoranta si ahtierea dupa putere a conducatorilor bisericesti ai Romei. Si unor astfel de falsitati si de idoli Elada ortodoxa nu se va închina niciodata. Pentru ca aude trâmbita Apostolului Pavel: „Ati fost rascumparati cu pret; nu va faceti robi ai oamenilor” (I Cor. 7: 23). Papolatrii[10] de aici apreciaza gestul gresit si cred ca a sosit clipa… Staruind, nu întâmplator se vor trezi în fata unei surprize. Duhul împotrivirii pururea pomenitilor parintilor nostri împotriva schismaticilor si ereticilor se va aprinde din nou. Aici, în Grecia, papismul se va întâlni cu Termopilele si se va zdrobi. Pâna la urma, Ortodoxia va birui si va triumfa, iar sub aripile ei va fi slava si odihna multa”.
(Antipapika, de ÎPS Mitropolit Augustin, Atena 1987)
***
… Din pacate exista clerici în climatul diasporei care manifesta dispozitii ecumeniste si recurg la delicate relatii cu ereticii, ba au si rugaciuni în comun cu ei în numele dragostei – chipurile. Pare-se ca acestia au o mai mare dragoste decât Evanghelistul Ioan, ucenicul dragostei, care ne sfatuieste ca nici macar sa-i salutam pe eretici!…
Poate va trebui sa se auda din nou glasul Sfântului Marcu Evghenicul.
† Augustin al Florinei
Sub chipul dragostei se ascunde Înselatorul
„Satana, învidiind maretia Ortodoxiei, care a ramas fecioara curata, neamestecata de infectiile ratacirilor si ereziilor, a fabricat artistic noul sistem al ecumenismului. Sub chipul dragostei se ascunde Înselatorul care îi îndeamna pe ortodocsi sa-si deschida usile si sa primeasca si sa se îmbratiseze cu toti ereticii, ba chiar si cu cei de alte religii, si sa devina toti la un loc o alifie. Aceasta propunere a Înselatorului reaminteste de propunerea persoanelor stricate, care sub pretextul sociabilitatii, sfatuiesc pe sotia credincioasa sa-si lase riguroasele moravuri, sa se deschida spre cele din afara si sa întretina relatii fara sfiala cu toti barbatii, si chiar cu cei mai obsceni. Daca sotia credincioasa va asculta sfaturile depravatilor, peste putin va înceta sa mai fie credincioasa. Va deveni desfrânata. Ma întelegeti? Asta se primejduieste sa pateasca si Ortodoxia, daca va face imprudenta de a-si deschide usile si fara sfiala si fara frica se va împreuna cu ereticii si cu necredinciosii. Va înceta sa mai fie frumoasa Mireasa a lui Hristos si va ajunge desfrânata care sta în spatele fiarei Apocalipsei. Jalnica priveliste îngerilor si oamenilor! Bine s-a zis ca ecumenismul este cea mai perfida si mai periculoasa din toate ereziile”.
† Episcopul Augustin
***
Fratii mei, în loc sa ni se ceara sa ne unim cu catolicii, sa ne unim noi ortodocsii între noi. Sa ne unim noi între noi, si atunci cu siguranta Îl vom avea întru noi pe Hristos. Sa ne unim noi cu sârbii, cu românii, cu bulgarii… fara a ne pierde nationalismul nostru si dragostea fata de patria noastra. Sa ne unim aici în Grecia noii calendaristi si vechii calendaristi. Sa ne unim toate asociatiile, toate organizatiile, toti predicatorii.
Si sa fim, fratii mei, toti pregatiti. Sa proclamam trezvia. Pentru ca nu stim din ora în ora ce ne vor face. Sa fim pazitori, ca sa nu ne aflam într-o clipa în afara Ortodoxiei. Exact pentru asta am scos si am pus în circulatie filada „Pazitori, privegheati”.
(Dintr-o predica din anul 1964, vezi „Sp??a“, 580/2000, p. 2)
Pe mine ma pot numi fanatic, ma pot numi cum vor. Am multe astfel de decoratii. Alaturi de celelalte decoratii sa adauge vrajmasii mei înca o decoratie: ca sunt anticatolic. Sunt si voi fi pâna la sfârsitul vietii mele.
(Dintr-o predica din anul 1964, 580/2000, p. 2-3)
***
Persoane sus-puse, care se afla în scaune mari si înalte, spun, ca mai presus de luptele Marelui Atanasie, mai presus de luptele lui Marcu Evghenicul, mai presus de luptele Parintilor Bisericii, mai presus de toate acestea este astazi dragostea. Spun cuvântul „dragoste” si le curge saliva[11] din gura.
Ce vom raspunde tuturor acestora?
Toti câti spun si scriu astfel de lucruri, ca sa micsoreze aura sfintelor lupte ale marilor Parinti ai Bisericii, acestia fac un mare pacat. Care este acest mare pacat? Subestimeaza valoarea credintei…
Arbore este Crestinismul, radacina credinta, flori simtamintele, fructe virtutile, dintre care cea mai mare este dragostea, iar frunzele sunt podoaba Bisericii, soiurile, sfintele slujbe, semnele vazute ale credintei noastre.
Asadar, când scoti credinta, vrei sa dezradacinezi radacina. Dar când nu mai este radacina, nu mai exista nici arbore, nici nimic.
(Dintr-o predica veche, vezi „Sp??a“, 585/2001, p. 2)
Papa este cauza ereziilor
Sunt împotriva venirii papei, pentru ca papa este cauza ereziilor. Noi vom ramâne ortodocsi. Nu vom trada credinta noastra.
Trebuie si noi sa ne pocaim, mici si mari, si sa stam tari în credinta noastra. Si Dumnezeu va cauta peste via Sa.
Papa cauta sa înrobeasca Elada. Dar nu va putea sa o înrobeasca. Si nici nu va îngadui Elada sa atinga credinta ei.
† Episcopul Augustin Florina, 11-3-2001
Întreruperea dialogurilor
În epoca noastra se creeaza o tendinta spre unitate, care însa nu se întemeiaza pe adevar. Omenirea obosita de neîntelegeri, de tulburari, de doua razboaie mondiale, cauta unire. Asa cum avem organizatii internationale O.N.U., U.E. s.a., cam asa vor sa se întâmple si în spatiul „bisericilor”.
Unii pronunta continuu cuvântul dragoste. Dragoste, dragoste… Corect însa s-a observat ca dragostea fara adevar este o sarlatanie.
Corect a caracterizat ecumenismul pururea pomenitul parinte Iustin Popovici: nu doar erezie, ci pan-erezie (a-tot-erezie), pentru ca este amestecatura tuturor ereziilor din toate veacurile. Este o tradare a credintei si trebuie sa ne împotrivim acesteia, sa întrerupem orice discutie si dialog cu ecumenistii.
Toti suntem responsabili. Trebuie sa ne împotrivim.
† Augustin al Florinei
Multe sunt diferentele
Cu siguranta este trista schisma si divizarea catolicilor. Noi la fiecare Dumnezeiasca Liturghie ne rugam „Pentru … unirea tuturor…”. Vrem unitatea. Caci icoana suprema a unitatii este Sfânta Treime. Diferentele fata de catolici sunt multe si la destule s-a facut referire…
Nu exista episcop în romano-catolicism[12]. Toti sunt niste marionete[13] (paiate, manechini, momâi). „A zis papa“, si toti se supun si toti semneaza fara cea mai mica obiectie.
Noi trebuie sa ne tinem la distanta de ei.
Trebuie sa pastram integritatea credintei ortodoxe. Fara adaugiri, fara omiteri.
† Augustin al Florinei
(traducere din greceste de Leontie monahul)
* Este vorba despre vizita la papa si sarutarea mâinii lui de catre cei ce în 1959 erau împaratii Pavlos si Freidheriki.
anticatolicism/antiecumenism 